Începe scandalul! Oana Radu dă cărțile pe față după divorțul de Cătălin Dobrescu! „Am hotărât să aleg justiția în cazul nostru, așa că am intentat câteva procese…”
Proaspăt întoarsă dintr-o vacanță din Dubai, acolo unde și-a încărcat bateriile, Oana Radu, s-a întors cu forțe proaspete și a început să își facă dreptate. Artista a fost căsătorită cu acte timp de 3 ani cu instructorul de fitness Cătălin Dobrescu. Cei doi au decis să divorțeze pe cale amiabilă în luna noiembrie 2023. Situația s-a schimbat pe pracurs iar Oana Radu a făcut azi două videouri în care a spus lucrurilor pe nume și a povestit cum a stat de fapt situația în cazul divorțului ei de Cătălin Dobrescu, căruia îi aduce acuze dureroase. Și-a catalogat relația cu el ca una toxică și acum își caută dreptatea în justiție.
„Aleg să nu îmi mai fie frică pentru că mi-a fost suficient de mult frică în relația pe care am avut-o. Vreau să vă rog din tot sufletul: dacă vă aflați, în momentul ăsta, într-o relație toxică, o relație abuzivă, cum a fost a mea, vă rog din tot sufletul meu să plecați”, a început să povestească artista.
„Mi-a luat aproape trei ani să ies din relația asta. Deși relația a durat doar patru ani, în trei dintre ei, eu m-am luptat să plec din relația asta. Să nu lăsați pe nimeni niciodată, pe nimeni, să vă spună că nu sunteți buni de nimic, că nu aveți un aspect fizic frumos, că nu valorați nimic, că totul e datorită lor, că nu faceți nimic fără ei, pentru că puteți să faceți absolut orice!
Timp de vreo 2 luni, dormeam pe unde apucam, ca să evit toate discuțiile și orice fel de problemă ar fi putut apărea. În fiecare zi, nu făceam altceva decât să ne certăm și certurile erau foarte urâte.
Mie mi-a interzis să vin acolo, în apartament, cu mama mea, cu prietena mea cea mai bună. Ba chiar, mi-a dat un mesaj în care mi-a spus că, dacă o să mă găsească vreodată acolo cu prietena mea, o să ne bată pe amândouă (…).
Am hotărât să aleg justiția în cazul nostru, așa că am intentat câteva procese împotriva fostului meu soț!”, a fost mesajul transmis de Oana Radu, care scoate la iveală tot ceea ce s-a întâmplat de-a lungul timpului în căsnicia ei. Artista a povestit că era singura sursă de venit din familia ei pe care o întreținea.
„Cred că nu mai este niciun secret pentru toți cei care ne urmăresc că eu eram singură sursă de venit din familia noastră. Aici am să dezvolt puțin lucrurile: când am început această relație, Cătălin antrena în Craiova, eu locuiam în București. În momentul în care a hotărât să se mute la București și concertele au început apară, el a renunțat la ceea ce făcea pentru a conduce mașina la concerte și pentru a răspunde la telefon când se programau de concerte. Mai exact, se ocupă de numărul de booking”, povestește artista.
Oana Radu e supărată pentru că fostul soț i-a luat mașina cu care se deplasa la concerte.
„Eu și fostul meu soț aveam împreună un apartament și o mașină de concerte. Am muncit pentru acel apartament, chiar când nici nu aveam voie să vorbesc: mergeam la Paris să mă tratez pentru că aveam chisturi pe corzile vocale, trebuia să mă operez. Având însă foarte multe evenimente și promisiuni le-am onorat pe toate, cu greu. Am stabilit în urma divorțului că o să rămân eu în casă și să îi dau lui Cătălin o sumă de bani. Nicio problemă, am zis nu contează ce a fost, totuși a fost lângă mine, am avut și bune și rele, a fost lângă mine, m-a ajutat. M-a ajutat într-adevăr să slăbesc pentru că mi-am dorit să mă placă. Am hotărât că el va pleca la Craiova, dar între timp s-a răzgândit. Nu a mai vrut banii într-un an, i-a vrut în 6 luni și a luat cu el mașina de concerte pe care o ține în fața blocului și pe care o folosește, din păcate, doar ca să care lucruri pe care le cumpără când își renovează casa, deși am stabilit că nu o folosim nici eu, nici el. Eu mergeam la concerte cu mașina de scule, ne înghesuiam toți acolo. După ce mi-a zis că vrea banii în 6 luni, a hotărât să revină în București în apartament și a zis că nu pleacă de acolo până nu îi dau banii și că nu contează că locuiește acolo pentru că el va dormi pe jos. I-am explicat că nu putem locui împreună pentru că în fiecare zi ne certăm și certurile erau foarte urâte. Am zis, ok, rămâi tu aici și eu o să plec, văd pe unde dorm. Și așa am făcut timp de două luni de zile, dormeam pe unde apucam ca să evit discuțiile”, a continuat să povestească cântăreața care a mai spus că la un moment dat au început să îi dispară lucruri din casă.
„Între timp strângeam din dinți ca să îi dau bănuții. Cel mai urât a fost când au început să îmi dispară lucruri din casă precum laptopul. Eu, soția lui, am cumpărat de la el un ceas, pe care evident l-a achiziționat în timpul căsătoriei, adică înțelegeți și era deranjat că îi port ceasul. Îmi spunea de ce nu îmi cumpăr un ceas al meu. Mi-au dispărut din cutia ceasului actele de proveniență și chitanța cu care a fost cumpărat, mi se pare îngrozitor și atunci mi-am dat seama că este rău intenționat. Atunci am hotărât să aleg justiția și am intentat câteva procese împotriva fostului meu soț, sper să decidă un judecător ce trebuie să se întâmple”, a hotărât artista.
Cea mai importantă veste din viața ei: și-a luat casă nouă
Până când își va rezolva problemele cu fostul soț și va vedea cum vor împărți apartamentul în care au locuit împreună, Oana Radu a investit în viitorul ei și într-o nouă locuință.
„Până atunci vă dau cea mai importantă veste din viața mea. Mi-am cumpărat casa visurilor mele și fix acum când vorbesc vă arăt imagini cu ea. Am zis așa, dacă nu mă pot bucura de acest apartament, las legea să rezolve toate problemele, pentru că eu am încredere în justiția română. Evident, în timpul acesta, eu nu pot să stau să-mi plâng de milă, pentru că eu așa sunt și am ales să-mi cumpăr cea mai frumoasă casă”, a mai spus vedeta, extrem de încântată de cea mai nouă realizare a ei.